Meniu Închide

ZIUA NAȚIONALITĂȚII ROMÂNE LA CASA CU COPII

Grupa Dino a avut bucuria de a vizita Casa cu Copii joi, 28 noiembrie, pentru a celebra împreună Ziua Naționalității Române. Preșcolarii au încântat gazdele – copii, părinți și vârstnici – cu un program artistic deosebit, ce a inclus poezii, dansuri populare, jocuri și cântece în limba română.
În semn de apreciere, micuții au oferit cadouri realizate de ei, aducând zâmbete pe fețele tuturor celor prezenți. Momentul culinar a fost pregătit cu grijă de mama Erikăi și mama Mariei, care au răsfățat oaspeții cu ciorbă de perișoare și cornulețe fragede cu gem de prune, inspirate din tradițiile maramureșene.
Atmosfera a fost încărcată de prietenie, voie bună și emoție, iar ziua s-a încheiat cu promisiunea de a ne reîntâlni cu ocazia colindelor.
Mulțumim din suflet părinților pentru sprijinul și implicarea lor, felicităm copiii pentru talentul și efortul lor, iar gazdelor le transmitem recunoștință pentru primirea călduroasă. A fost o zi de neuitat, plină de bucurie și suflet românesc!